În punctul de trecere a frontierei Cahul, un șofer a încercat fraudulos să scoată din țară peste 2200 de pachete cu țigări. Tentativa de contrabandă cu țigări a fost curmată de către ofițerii de investigații din cadrul Direcției Regionale SUD a Poliției de Frontieră.
Astfel, pentru formalitățile de ieșire din Republica Moldova, la linia de control s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU) în vârstă de 47 ani, la volanul mașinii personale. După efectuarea controlului vamal și permiterea deplasării, polițiștii de frontieră au acționat conform unei informații operative, solicitând repetat controlul fizic al mijlocului de transport.
Ca urmare, pe bancheta din spate și în portbagajul vehiculului au fost depistate trei genți voluminoase și o cutie. La examinarea conținutului, polițiștii de frontieră au stabilit prezența a 2204 pachete de țigări, cu diferite mărci comerciale. Din cercetări, lotul de țigări ar valorifica pe piața neagră din Europa peste 250 mii lei.
Conform prevederilor legale, mijlocul de transport și țigările au fost ridicate, cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și luarea unor decizii.