FOTO // Un microbuz, special amenajat pentru transportarea ilegală a migranților, depistat în cadrul unei percheziții

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale NORD în comun cu Procuratura Ocnița au documentat acțiunile ilegale ale unui conațional, bănuit de organizarea migrației ilegale. În săptămâna curentă, la domiciliul acestuia au avut loc percheziții.

În rezultat, a fost depistat un microbuz, pe care există bănuială rezonabilă că a fost folosit în transportarea persoanelor care ajungeau clandestin în Republica Moldova din Ucraina.

Conform informațiilor din cauza penală și ca urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală s-a stabilit că, bănuitul a organizat pentru doi cetățeni străini intrarea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. Străinii ar fi oferit pentru aceste servicii o sumă de 10 000 dolari SUA. Totodată, bănuitul acționa în baza unei scheme infracționale bine gândite: de la preluarea și cazarea victimelor, până la transportarea cu scopul părăsirii ulterioare a teritoriului țării noastre printr-un punct de trecere a frontierei.

În prezent, figurantul în cauza penală, pornită pe organizarea migrației ilegale, are statut de bănuit și este cercetat în stare de libertate.

În repercusiune, polițiștii de frontieră continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigații în vederea elucidării circumstanțelor și identificării altor persoanele implicate în infracțiunea de migrație ilegală.

Total
0
Shares
Total
0
Share