Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD au depistat un lot de mărfuri de larg consum, care era transportat fără acte de proveniență și a fost introdus ilegal din Ucraina în Republica Moldova.
Cazul a fost consemnat ieri noaptea, 25 iulie 2023, ca urmare a valorificării unei informații operative în zona de responsabilitate a SPF Briceni.
În apropiere de PTF Briceni-Rossoșanî, pe direcția intrare în țară, după efectuarea controlului vamal, patrula Poliției de Frontieră a oprit în trafic un microbuz, înmatriculat în Republica Moldova.
La volanul acestuia a fost legitimat un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani. În cadrul verificării actelor pentru mijlocul de transport, dar și a cabinei, polițiștii de frontieră au depistate mai multe mărfuri de larg consum.
Conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de însoțire pentru marfă, declarând că transportă doar lucruri personale și nu are declarații vamale.
În continuare, cazul este examinat în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Marfa a fost ridicată și plasată în camera de păstrare a corpurilor delicte, până la finalizarea cercetărilor.