(foto) Un simpatizant al blocului ACUM deranjat de finanțarea PSRM: Când vine vorba de socialiști, legea nu funcționează

valeriu pasa, watchdog moldova, stefan gligor, societate civila, ong-uri moldova, alianta acum psrm, alianta nastase si dodon

Acum, în Parlamentul Republicii Moldova vedem o idilă între Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, compus din fracțiunile PAS și PPDA, dar cu puțin timp în urmă, aceștia erau dușmani de moarte și se întreceau în acuzații. Un astfel de schimb de replici putem vedea la postarea juristului PSRM, Fadei Nagaceschi, care a intrat într-o discuție care în momentul de față pare curioasă, cu activistul civic Valeriu Pașa, un simpatizant cunoscut al blocului ACUM.

La o postare publicată la data de 12 februarie, în ajunul alegerilor parlamentare, juristul Nagacevschi a publicat un mesaj, a cărui scop presupunem este convingerea lui Renato Usatîi să ofere susținere PSRM-ului, scrie că în 2014, când a fost luată decizia cu privire la excluderea din alegeri a lui Renato Usatîi și a partidului politic “Patria”, la guvernare era alianța pentru integrare europeană, exponenții căreia se regăsesc acum în blocul ACUM și PDM.

În discuție, a intervenit activistul civic Valeriu Pașa, președintele ONG-ului Watch-Dog, care face partizanat politic pentru blocul ACUM, iar însuși Pașa este oaspete foarte des întâlnit prin platourile televiziunilor Jurnal TV și mai ales TV8. Acesta i-a reproșat lui Nagacevschi, că de fiecare dată când vine vorba de PSRM, această lege, nu funcționează în mod miraculos.

Juristul PSRM-ului a spus că portalul de investigații RISE Moldova a avut drept scop să ponegrească partidul socialiștilor și anume din acest motiv și a făcut acest material cu privire la finanțarea acestora prin unele firme off-shore din Bahamas. Cei doi au ajuns însă la concluzia că nu se vor putea convinge unul pe altul, spunând că mai bine ar fi să fie închisă dezbaterea, ca fiind una fără rezultat.

Acum câteva zile, însă, televiziunea Publika a scos la iveală câteva înregistrări video, în care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care este și liderul neoficial al PSRM-ului, recunoaște lui Vlad Plahotniuc că lunar, acesta primește de la Moscova de la 700 de mii până la 1 milion de dolari. Suma aceasta este folosită de Dodon pentru întreținerea partidului.

Este curios faptul dacă acum, când a fost publicat practic un autodenunț de către Dodon, activistul civic Valeriu Pașa va avea la fel o atitudine similară și va cere sancțiuni la adresa socialiștilor, în condițiile în care, grupul politic ce îl susține, a creat o alianță cu aceiași socialiști, deja mai mult decât suspectați că sunt finanțați din extern.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share