FOTO // Vântul face dezastru în țară: Copaci căzuți, semafoare rupte și un camion avariat

Rafalele de vânt puternic fac prăpăd atât în capitală, cât și în alte zone ale
țării. În Chișinău un copac s-a rupt și a căzut peste o mașină parcată pe strada Calea Orheiului. Automobilul a fost avariat, iar drumul a fost practic blocat de crengile arborelui, scrie Echipa.md

Un alt copac a fost doborât de vânt în sectorul Botanica, pe strada Independenței. Aici, arborele masiv a rupt în cădere mai multe fire de înaltă tensiune și a căzut peste un drum de acces spre blocurile locative. Din fericire, nimeni nu se afla în preajmă în momentul incidentului.

Vântul puternic a rupt și un semafor din centrul capitalei. În imaginile surprinse de martori se vede cum semaforul atârnă pe un fir, deasupra mașinilor aflate în mișcare.

Codul galben de vânt puternic face prăpăd și în alte zone ale țării. În apropiere de localitatea Sculeni, municipiul Ungheni, un camion a fost grav avariat, după ce un copac s-a prăbușit peste capul-tractor. TIR-ul staționa în momentul căderii arborelui. În pofida impactului puternic, șoferul de 40 de ani s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.

Și în partea de nord a Republicii Moldova rafalele au aduse consecințe. La Bălți, într-unul din parcuri un copac s-a rupt și a căzut la pământ, iar la Soroca vântul a doborât coloanele de la intrarea în parcul „Mihai Eminescu”. Și de această dată,din fericire, nimeni nu se afla în preajmă în momentul în care structurile au căzut la pământ.

Potrivit meteorologilor, avertizarea de cod galben de vânt este valabilă pentru data de 29 martie.

Total
0
Shares
Total
0
Share