FOTO // Victor Parlicov s-a întâlnit cu reprezentanții EXIM Bank din SUA

Ministrul Energiei, Victor Parlicov a discutat cu reprezentanți ai EXIM Bank din SUA despre investițiile americane în sectorul energetic și dezvoltarea cogenerării.

Oficialul s-a întâlnit la Washington cu reprezentanți ai Băncii de Export-Import a Statelor Unite, EXIM Bank, interesată de finanțarea proiectelor investiționale în Republica Moldova, inclusiv în construcția de noi centrale termoelectrice în regim de cogenerare.

Parlicov le-a descris eforturile Ministerului Energiei de liberalizare a piețelor și de transpunere a legislației europene, precum și proiectele de infrastructură care vor interconecta sistemele energetice ale Republicii Moldova cu cele ale României și ale Uniunii Europene, dar și despre operaționalizarea platformelor bursiere pentru tranzacționarea gazelor naturale și a energiei electrice prin intermediul Bursei Române de Mărfuri și OPCOM.

”Am precizat că centralele termoelectrice în Republica Moldova sunt pe finalul ciclului de viață și sunt necesare investiții în noi capacități de generare. Astfel, Moldova oferă oportunități investiționale atractive în domeniul energetic, care trebuie privite în contextul unei piețe regionale, având în vedere cuplarea piețelor interne cu cele din România și Uniunea Europeană. Respectiv proiectele urmează a fi privite prin prisma legislației europene și vor trebui să-și demonstreze competitivitatea pe o piață mult mai matură și mai mare decât piața Republicii Moldova.

Am mai menționat că, în prezent, este în curs de elaborare un studiu tehnic și o foaie de parcurs pentru dezvoltarea sectorului termoenergetic. Acesta va defini soluțiile tehnice, capacitățile necesare, localizarea și configurarea lor, precum și tehnologiile optime pentru acoperirea necesarului de căldură în or. Chișinău, în același timp minimizând emisiile de gaze cu efect de seră asociate funcționării acestui sistem”, se arată în postarea ministrului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share