După-amiaza zilei de 16 noiembrie a fost extrem de aşteptată de copiii din Moldova, care i-au scris ALTFEL de scrisori Moşului! Păi fireşte, că doar a fost ziua marii extrageri a scrisorii câştigătoare, iar odată cu ea şi desemnarea familiei din Moldova, care va avea fericita oportunitate de a călători la Moş Crăciun, în Laponia!
Atunci când acele ceasornicelor băteau ora 19:00, la data de 14 noiembrie, în Moldova se oprise procesul de colectare a scrisorilor în cele peste 30 de locuri anunţate din ţară. Următoarea zi, la 15 noiembrie, urma să cutreierăm ţara în lung şi-n lat cu cele două KAROQ-uri aflate în Moldova, pentru a aduna toate scrisorile din zecile de puncte de colectare. Cu câteva zile mai devreme, avusesem onoarea să vorbim şi cu câteva case de copii din ţară şi le programasem vizita la acestea tot pentru 15 noiembrie, întrucât anunţasem că toţi copiii din Moldova pot participa, inclusiv cei de la case de copii, iar pe administratorii de orfelinate îi încurajam să ne contacteze, declarându-le că suntem gata noi să mergem la ei pentru a colecta scrisorile centralizat.
În dimineaţa zilei de 15 noiembrie, am făcut plinul la cele două exemplare Skoda KAROQ la Petrom, cel diesel primind combustibil de iarnă Diesel Extra, şi am pornit la drum. Staţie după staţie, boxele şi scrisorile se adunau văzând cu ochii în portbagajele celor două maşini. Centrul de plasament din Vadul lui Vodă a fost primul vizitat de noi.
Mai departe ne-am îndreptat spre Criuleni şi apoi spre nordul ţării, oprind la nenumărate staţii Petrom de pe traseu, transformate în puncte de colectare. Am ajuns şi la Bălţi, la showroom-ul Skoda Moldova din capitala nordică a ţării, şi în Soroca, iar apoi din nou am apucat-o spre sud. Deoarece eram două maşini, o parte din oraşele nordului le-am repartizat între noi, pentru a reuşi peste tot într-o singură zi. Către orele de după-amiază revenisem în capitală şi vizitasem copiii de la şcoala auxiliară numărul 7, care ne-au impresionat cu 62 de scrisori, puse cu grijă într-un sac creat de ei! Ne-a plăcut într-atât de mult sacul, încât după ce l-am deşertat de scrisori, l-am umplut cu confecţiile tuturor copiilor, create pentru Moş Crăciun, şi i-l vom duce direct Moşului în Laponia.
După noi şi noi staţii, am ajuns şi la şcoala-internat din Cărpineni, un sat cât se poate de izolat de arterele principale ale ţării. Maşinine noastre au avut de înfruntat offroad-ul, dar ne-am bucurat că am ajuns şi la aceşti copii, la care vizitatorii ajung mai rar. Am primit cu sufletul mare zecile lor de scrisori şi le-am pus tot în sacul tot mai plin din portbagajul lui KAROQ.
Au urmat oraşe din sudul ţării, iar seara târziu ajungeam înapoi în capitală, pentru a colecta scrisorile şi de la ultimele staţii Petrom de aici. Fusese o zi lungă şi grea pentru noi, dar satisfacţia unui lucru nobil făcut ne compensa cu vârf şi îndesat eforturile.
Desemnarea. Familia care va călători în Laponia.
A doua zi dimineaţă era forfotă mare în birourile organizatorilor tombolei pentru desemnarea scrisorii câştigătoare. Zeci şi sute de mesaje la adresa electronică au trebuit să fie sortate, organizate, pregătite pentru tipar color şi într-un amestecate cu toate celelalte scrisori – pentru că aşa am anunţat, că toate scrisorile vor participa în aceeaşi măsură la şansa de selecţie.
De aici încolo aţi putut vedea LIVE transmisiunea noastră de extragere, iar dacă n-aţi reuşit s-o vedeţi, o inserăm mai jos. Am selectat o scrisoare câştigătoare şi încă o scrisoare „de rezervă”, aşa cum stipula regulamentul, în cazul în care familia primei scrisori câştigătoare n-ar fi putut să călătorească în Laponia. Băieţelului, autor al scrisorii, îi spune Nicolae Gherasim, iar în curând am sunat-o pe mămica lui, pentru a-i spune marea veste şi a vedea dacă putem obţine o primă confirmare expres pentru revendicarea premiului. Din fericire, confirmarea ne-a fost oferită cât se poate de repede, iar familia s-a nimerit a fi una cu 3 copii şi al 4-lea în aşteptare, circumstanţe care i-au făcut pe cei din familia Gherasim să decidă foarte repede că-n Laponia vor merge toţi cei 3 copii şi tatăl lor. Aşadar, 3 copii, 3 fraţi frumoşi, din Moldova vor ajunge în acest an la Moş Crăciun!
Cunoaşteţi-i îndeaproape: familia Gherasim, cea care va călători din Moldova în Laponia!
Ceva mai spre seară, când copii au revenit de la grădiniţă, am mers să-i cunoaştem. Tatăl familiei era plecat într-o deplasare de serviciu în această zi, prin urmare am avut onoarea să vorbim cu mama şi cei 3 băieţei. Le spune Nicolae, Marian şi Alexandru şi am aflat că Alexandru nu voia nici în ruptul capului să-i scrie o scrisoare Moşului, declarând că el nu crede în şansa prea fantastică de a ajunge să-l vizitele pe Moş în Laponia. În timp ce fratele lui Nicolae, a zis că el va scri cu siguranţă, şi va câştiga! Şi uite că marea minune s-a întâmplat, scrisoarea lui Nicolae a ajuns cea câştigătoare, iar astfel toţi cei 3 fraţi vor ajunge în Laponia, inclusiv Alexandru, cel care spunea că nu crede în asemenea minuni! Mămica lui ne-a destăinuit că la aflarea veştii de azi, Alexandru a scăpat câteva lacrimi de bucurie şi emoţie pe obraji, toţi cei 3 fraţi având o seară năucitoare de fericită! Păi şi n-aţi fi şi voi la fel de fericiţi, dacă eraţi în locul acestor copii care tocmai au aflat că vor merge în curând în Laponia, în ţara lui Moş Crăciun?
Ne-au confirmat cu toţii că dispun de documente de călătorie şi abia aşteaptă marea zi de 1 decembrie, a plecării spre Laponia! Şi noi îi vom aştepta cu drag, iar acum trebuie să pornim deja în marele nostru drum!
Expediţia scrisorilor lui Moş Crăciun la bordul caravanei Skoda Karoq începe astăzi!
Da, dragii noştri, chiar astăzi o parte din aventurierii noştri urcă deja la bordul celor 2 exemplare Skoda Karoq ce pornesc din Chişinău şi iau calea drumului lung! Nu, nu mergem direct spre Laponia, pentru că ştiţi voi – anul acesta frumoasa idee a acestui proiect a ajuns una continentală, nenumărate ţări din Europa colectând şi ele scrisori, alegând şi ele familii care să ajungă la Moş Crăciun, iar aventurierii PiataAuto.md vor traversa capitalele acestor ţări pentru a colecta scrisorile de la fiecare ţară participantă şi a le aduna la bordul caravei Skoda Karoq.
La 20 noiembrie şi cealaltă jumătate a echipajului nostru va zbura la Berlin pentru a porni de acolo cu încă două exemplare Skoda Karoq, urmând să ne întâlnim în Varşovia şi să înaintăm mai departe împreună, cu toate cele 4 KAROQ-uri!
Ah, va fi cea mai spectaculoasă expediţie din toate câte au existat până acum! Avem cele mai bune două echipe de producţie foto şi video pentru a vă livra conţinut magic şi spectaculos în fiecare zi! Da, vom avea video în fiecare zi, inserat la sfârşitul fiecărei mari relatări, iar asta înseamnă că vom livra alifie în suflet şi celor pasionaţi de lectura de calitate şi fotografiile superbe, dar şi celor ce preferă imaginile în mişcare, sub forma filmuleţelor video! PiataAuto.md trebuie să fie site-ul pe care să-l accesaţi de multe ori pe zi începând de astăzi şi hăăăăt până după vizita la Moş Crăciun cel puţin, pentru că aici veţi găsi toată istoria expediţiei noastre, a călătoriei familie din Moldova în Laponia, a aventurilor de pe traseu, dar şi dezvăluirile despre cum noi, grupul ăsta de moldoveni nebuni de aventuri şi călătorii, le livrăm în fiecare zi conţinut de calitate atât cehilor de la Skoda, cât şi tuturor ţărilor participante de pe harta Europei!
Fiţi alături de noi! Să pornim într-un ceas bun astăzi, deci!
sursa: piataauto.md