Protest în fața Ministerului Afacerilor Interne, un grup de locuitori a comunei Țânțăreni, au venit să își arate nemulțumirea și să ceară explicații de la ministrul Andrei Năstase, cu privire la metodele violente folosite de polițiști, în data de 7 august, în localitatea Țânțăreni, raionul Anenii Noi.
O doamnă care a fost de acord să discute cu noi, ne-a comunicat că ieri, 7 august, un grup de localnici a protestat pentru închiderea gropii de gunoi de la Țânțăreni. Cele câteva persoane adunate pentru a-și arăta nemulțumirea, au fost lovite în ultimul hal și târâte prin gropi. Consilierul local Liuba Ilovan a publica o înregistrare video, în care se vede cum un polițist o ține la pământ cu genunchiul pe gât. În timp ce femeia îi spune să o lase-n pace, polițistul vorbește cu cineva la telefon.
Persoana care ne-a vorbit despre aceste fărădelegi, a spus că atunci când erau protestele în Piața Marii Adunări Naționale, colecta bani prin sat, pentru a le aduce protestatarilor din corturi, le aducea zilnic mâncare, fructe, legume, cărți. Femeia spune că în fiecare seară se ruga lui Dumnezeu pentru ca săraca țară să scape de regimul lui Plahotniuc, dar abia când i-au fost auzite rugile, a ajuns să se confrunte cu o dictatură și mai crâncenă. Femeia spune că cei pentru care s-a rugat, pentru care a stat în soare la proteste, astăzi o bat. Iar ea bătută, merge la spital și este refuzată din motiv că nu are poliță de asigurare medicală. Una din protestatarele bătute de polițiști este bolnavă de cancer.
Oamenii se plâng că nu pot să rezolve problemele cu autoritățile locale. Nu pot obține audit la primărie, iar primarul localității ori de câte ori are posibilitatea evită localnicii. În sat se zvonește că primarul în trei ani a reușit să își cumpere un apartament în Chișinău și altul în România, iar de nevoile sătenilor nu are timp.
Victimele polițiștilor spun că în câteva ore de când protestează, de ei s-au apropiat doar la început unii reprezentanți ai ministerului, care i-au îndemnat să nu protesteze pentru că acest lucru nu va aduce nimic folos.
Mai jos, vă prezentăm înregistrarea video publicată de consilierul local, Liuba Ilovan, filmat în data de 7 august. Totodată, prezentăm câteva poze de la locul protestului.