FOTO/VIDEO // Ninsoarea și viscolul au făcut probleme șoferilor. Mașini răsturnate și blocate în zăpadă

Odată cu instalarea condițiilor meteo nefavorabile caracterizate de ninsoare, viscol și depuneri de zăpadă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează situația și intervine în cazurile de risc produse pe traseele din țară.

Pe parcursul zilei de 27 ianuarie angajații IGSU au fost solicitați în mai multe situații pentru a ajuta conducătorii auto a căror mijloace de transport au derapat de pe carosabil. Pompierii au intervenit în localitatea Alava, raionul Ștefan Vodă, după ce un microbuz școlar a derapat fiind nevoie de tractarea mijlocului de transport.

În autobus nu se aflau copii. De intervenția salvatorilor a fost nevoie și la periferia orașului Cimișlia, unde angajații IGSU au deblocat trei camioane derapate de pe traseu.

La punctul de trecere vamal Giurgiulești – Reni, salvatorii din sudul țării au deblocat șase camioane care au derapat, iar la Troița Nouă din Anenii Noi mai multe autovehicule au rămas blocate. Pompierii au efectuat lucrări complexe pentru tractarea și deblocarea acestora.

La Chișinău un tractor s-a inversat, iar conducătorul auto a avut nevoie de ajutorul salvatorilor, după ce a rămas blocat între fiare.

Angajații IGSU l-au descarcerat pe bărbat, iar acesta a primit îngrijirile de rigoare. Pentru prevenirea blocării transportului auto pe traseele din țară, IGSU va monitoriza drumurile și arterele cu risc, iar în caz de necesitatea vor acordat asistență oamenilor aflați în dificultate.

În raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Cahul sunt convocate ședințe ale Comisiei pentru Situații Excepționale în vederea reacționării operative în prevenirea și lichidarea situațiilor excepționale produse în urma condițiilor meteo nefavorabile.

Pentru intervenție operativă este adusă în stare de pregătire toată tehnica grea și  de  tracțiune sporită din dotarea instituției, iar ofițerii și subofițerii IGSU sunt într-un regim alert de activitate.

Conducerea IGSU reprezentată de general –maior Mihail Harabagiu este în teren și monitorizează situația pe traseele cu risc sporit în special din centrul și sudul țării. În situații de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share