(foto/video) Un stâlp a ajuns la pământ din cauza unui accident violent în cartierul Telecentru

Un accident violent a avut loc astăzi în cartierul Telecentru din capitală. Un stâlp a căzut la pământ după ce două automobile s-au ciocnit între ele, iar unul din ele s-a oprit în stâlp. Evenimentul nefericit a avut loc la intersecția străzilor Gheorghe Asachi și Corolenco.

Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că în accident au fost implicate două automobile de marca Toyota și Infiniti, iar șoferul uneia dintre ele a fugit de la fața locului.

„În urma impactului, unul dintre automobile a fost proiectat într-un stâlp de pe marginea drumului pe care l-a doborât. Din fericire, accidentul a fost unul neînsemnat și nu s-a soldat cu victime și nici persoane traumatizate”, susține Stati.

Din cauza accidentului, pe strada Grigore Asachi s-au format mai multe ambuteiaje.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să-l identifice pe cel de al doilea șofer.

Total
0
Shares
Total
0
Share