(Foto) Vitalie Vrabie s-a întâlnit, la Beijing, cu conducerea Vămii din China 

Vitalie Vrabie s-a întâlnit, la Beijing, cu conducerea Vămii din China, vama moldova, securitatea la frontiera, guvernul filip, pdm 

Vămile din Republica Moldova și China își intensifică colaborarea în mai multe domenii ale administrării vamale. Mai multe înțelegeri în acest sens au fost convenite în cadrul primei întrevederi bilaterale a Directorului Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie cu Directorul adjunct al Administrației Generale a Vămilor din China, Wang Lingjun. Cei doi conducători s-au întâlnit la Beijing, vineri, 14 septembrie, cu ocazia vizitei de lucru întreprinse de către delegația Serviciului Vamal.

În cadrul reuniunii, părțile au convenit asupra semnării, în viitorul apropiat, a Acordului interguvernamental privind asistența administrativă reciprocă, proiectul fiind la etapa finală de coordonare. În opinia ambelor părți, acest document va contribui la o mai bună securizare a operațiunilor de import/export, îndeosebi, în condițiile în care cifrele arată o creștere semnificativă a schimburilor comerciale dintre cele două state.

Potrivit datelor deținute, în anul 2017, volumul mărfurilor exportate în China s-a majorat cu 34%. Tot în același interval, importurile din China au înregistrat o creștere de 27%.

De asemenea, a fost abordat și subiectul privind  colaborarea în domeniul AEO. Astfel, s-a convenit ca acesta să fie discutat în cadrul negocierilor pe marginea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, unde ambele administrații vamale sunt implicate activ, în special, la componenta privind originea mărfurilor.

Totodată, au fost discutate perspectivele de dezvoltare a cooperării în domeniul instruirilor și schimbului de experiență. În acest context, reprezentanții Vămii chineze vor examina posibilitatea instruirii funcționarilor vamali din Moldova la Academia Vamală din Shanghai.

Agenda de lucru a cuprins și o vizită la postul vamal Dapeng din Portul internațional  Yantian (Shenzen), unde delegația Serviciului Vamal a avut ocazia să se familiarizeze cu procedurilor de control al containerelor, cu echipamentele de scanare și monitorizare video.

Totodată, a fost vizitată și uzina companiei contractate pentru instalarea celor două scanere staționare de la posturile vamale Aeroport și Ocnița (feroviar). Amintim că, respectivele echipamente sunt donate de către Guvernul chinez în cadrul unui proiect de asistență tehnică, cifrat la 5,7 milioane de dolari. Primul scaner staționar a fost donat de către Guvernul Republicii Populare Chineze în anul 2015, fiind instalat la postul vamal ”Leușeni”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share