(foto) Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu localnicii din raionul Nisporeni: “Vom face tot posibilul ca să dezvoltăm toate localitățile”

vlad plahotniuc, plahotniuc pdm, plahotniuc nisporeni, circumscriptia plahotniuc, pdm proiecte, campanie electorala, raionul nisporeni

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc s-a întâlnit astăzi cu locuitorii mai multor sate din raionul Nisporeni. Președintele PDM și-a amintit de copilărie când mergea des în aceste sate, iar cu localnicii au stabilit cele mai importante probleme pe care urmează să le soluționeze pe viitor.

Vlad Plahotniuc scrie într-o postare pe pagina sa de Facebook că una din cele mai importante lecții pe care i le-a oferit familia a fost ca să nu uite niciodată de unde a plecat. Anume din această cauză liderul PDM consideră că Nisporeniul are un loc aparte în inima sa. “Aici îmi sunt rădăcinile, de aici îmi sunt rudele și mulți oameni dragi.”, scrie acesta pe Facebook.

Printre localitățile care îi trezesc amintiri frumoase se numără și Brătuleni, Boldurești, Bărboieni și Valea-Trestieni. Acestea sunt satele vecine ale Grozeștiului și în copilărie deseori mergea acolo unde avea mulți prieteni. Acum însă, revenind în aceste sate are de fiecare dată o satisfacție deosebită. Președintele PDM spune că are o bucurie aparte când reușește să rezolve problemele localnicilor acestor sate.

Liderul PDM promite că pe viitor va face tot posibilul ca să dezvolte în continuare localitățile nu doar din Nisporeni dar și din toată țara.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share