Fotografia zilei la NASA. Cum arată un mega-roi de galaxii, în proces de formare

nasa, galaxii, galaxii care se ciocnesc

Astronomii care folosesc datele obţinute de Observatorul Chandra cu raze-X şi de alte telescoape au realizat o imagine de detaliu a unui proces cosmic observat foarte rar – o coliziune între patru roiuri galactice care este totodată şi actul de naştere a unui super-roi galactic ce le va cuprinde pe toate patru, conform NASA, transmite antena3.ro.

În cele din urmă toate cele patru roiuri, fiecare dintre ele cu masa de cel puţin câteva sute de trilioane de ori mai mare decât a Soarelui, vor fuziona şi vor forma unul dintre cele mai masive obiecte din Univers.

Roiurile de galaxii sunt cele mai mari structuri din cosmos ce sunt susţinute laolaltă de gravitaţie. Roiurile sunt formate din sute sau chiar mii de galaxii, înconjurate de nori fierbinţi de gaze şi conţin o cantitate chiar şi mai mare de materie întunecată, care contribuie la consolidarea legăturilor gravitaţionale dintre galaxiile din cadrul roiurilor. Câteodată, două sau mai multe roiuri de galaxii ajung să se ciocnească şi fuzionează.

Noile observaţii arată procesul de formare a unui nou super-roi galactic în sistemul denumit Abell 1758, localizat la aproximativ 3 miliarde de ani lumină de Soare. Acest sistem cuprinde două perechi de roiuri galactice pe cale să se ciocnească

 

Total
0
Shares
Total
0
Share