Fracțiunea MAN din Consiliul Municipal Chișinău a reacționat la declarațiile fracțiunii PAS, acuzând-o de populism și de încercări deliberate de a tergiversa votarea bugetului municipal, în timp ce consilierii PAS ar fi lipsit anterior de la 22 de ședințe ale CMC.
Reacția vine după ce fracțiunea PAS a organizat o conferință de presă în care a solicitat convocarea urgentă a Consiliului Municipal Chișinău și a condiționat susținerea bugetului pentru anii 2025–2026 de includerea mai multor amendamente, invocând probleme legate de infrastructură, mobilitate urbană și transparență.
Potrivit fracțiunii MAN, în perioada când consilierii PAS ar fi lipsit intenționat de la ședințele CMC, consilierii municipali au participat la ședințe în care au fost audiate rapoartele executivului municipal pe diverse subiecte, inclusiv ale direcțiilor, întreprinderilor municipale și altor subdiviziuni responsabile de proiecte majore.
În acest context, reprezentanții fracțiunii susțin că PAS „inventează noi audieri” doar pentru a evita votarea bugetului.
„Ceea ce fac ei este să distragă atenția publică de la agenda municipală. Nu vor intenționat să voteze bugetul”, se arată în reacția fracțiunii MAN.
Fracțiunea MAN califică drept populiste o parte dintre condiționalitățile înaintate de PAS, menționând că unele propuneri sunt deja în curs de realizare, altele sunt incluse în proiectul bugetului, iar o parte dintre solicitări țin de competența autorităților centrale, nu a administrației municipale.
Fracțiunea mai subliniază că municipiul Chișinău dispune de resurse pentru implementarea proiectelor planificate și că bugetul pentru dezvoltare este mai mare decât în ultimii doi ani.
„Orașul continuă să se dezvolte, având un buget municipal pentru 2026 cu proiecte multiple, care depășesc cu mult pe ce implementate în ultimii 2 ani, iar blocarea bugetului ar însemna întârzierea proiectelor importante pentru locuitorii capitalei”, se mai menționează în declarația fracțiunii.




1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.