Franța a ridicat alerta de securitate naționale la nivel maxim după atacul din Federația Rusă

Franţa a crescut alerta de securitate naţională la nivelul maxim după atacul terorist care a avut loc vineri seara la o sală de concerte de lângă Moscova, a anunţat duminică prim-ministrul francez Gabriel Attal, scrie Agerpres.ro

Într-o postare pe reţeaua socială X, Attal a spus că această decizie, care a fost luată în timpul unei reuniuni a consiliului de apărare şi securitate convocat de preşedintele francez Emmanuel Macron, vine în contextul în care gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul şi al ameninţării teroriste la adresa Franţei.

“Dat fiind faptul că Stat Islamic a revendicat atacul (din Rusia) şi creşterea ameninţărilor care planează asupra ţării noastre, noi am decis să creştem nivelul sistemului Vigipirate la cel mai înalt nivel: urgenţă de atentat”, a spus Attal.

Vigipirate este sistemul de alertă de securitate naţională al Franţei şi are trei niveluri, iar nivelul maxim poate fi stabilit imediat după un atac sau când un grup terorist identificat şi nelocalizat devine activ.

Nivelul maxim de alertă este impus pentru o perioadă limitată de timp, în timpul gestionării crizei. Acest nivel permite atât o mobilizare excepţională a resurselor, cât şi difuzarea de informaţii ce ar putea proteja cetăţenii într-o situaţie de criză.

Cel puţin 137 de persoane au fost ucise după ce mai mulţi indivizi înarmaţi au deschis focul asupra spectatorilor de la sala de concerte Crocus City Hall, la nord-vest de Moscova, în seara zilei de vineri.

Au fost arestaţi 11 suspecţi, inclusiv patru bărbaţi care se crede că ar fi fost implicaţi direct în atac. Cei patru ar fi fost capturaţi în regiunea rusă Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, şi au fost aduşi la Moscova pentru a fi interogaţi.

Stat Islamic Provincia Khorasan (ISKP), ramură a grupării Stat Islamic cu baza în Afganistan şi Pakistan, a revendicat atacul, însă autorităţile ruse nu au făcut deocamdată declaraţii oficiale asupra acestei revendicări.

În schimb, preşedintele rus Vladimir Putin – fără a oferi dovezi – a sugerat că există “o pistă” ce arată implicarea Ucrainei, acuzaţii pe care Kievul le-a respins în mod ferm.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share