Parlamentul Franței a adoptat un proiect de lege care interzice promovarea mărcilor de „ultra fast-fashion”, precum Shein și Temu, și introduce taxe de mediu pentru produsele textile fabricate în serie. Măsura are scopul de a reduce poluarea generată de consumul excesiv de haine ieftine și de a limita influența platformelor asiatice de comerț online pe piața europeană, informează telegraph.md, cu referire la Digi24.ro
Potrivit proiectului, odată cu intrarea în vigoare a legii, retailerii de „ultra fast-fashion” vor achita taxe cuprinse între 0,25 și 6 euro pentru fiecare produs, acestea urmând să crească până la aproximativ 10 euro până în anul 2030.
Franța va deveni prima țară care va sancționa influencerii și creatorii de conținut plătiți pentru promovarea unor platforme precum Shein și Temu. Guvernul compară această interdicție cu restricțiile existente privind publicitatea la tutun și alcool.
Legea nu stabilește însă în mod explicit ce companii se încadrează în categoria „modă ultra-rapidă”, iar acest aspect urmează să fie clarificat prin decrete înainte ca președintele Emmanuel Macron să promulge actul normativ. Ministrul Comerțului, Serge Papin, a precizat că măsurile vizează platformele chinezești Shein, Temu și AliExpress.
Între timp, Comisia Europeană analizează dacă prevederile referitoare la interzicerea publicității respectă legislația Uniunii Europene. În cazul în care Bruxelles-ul va constata că acestea contravin normelor europene, Franța ar putea fi nevoită să renunțe la aplicarea interdicției.



