Franța și-a activat celula de criză nucleară după incendiul de la Zaporojie

Franța și-a activat celula de criză din cadrul Autorității pentru Siguranța Nucleară (ANS) în urma incendiului de la centrala atomoelectrică de la Zaporojie, din Ucraina, a anunțat vineri ministrul energiei, Barbara Pompili, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj pe Twitter, Pompili a precizat că nu s-a semnalat nicio modificare a nivelurilor de radiații.

Potrivit autorităților locale ucrainene, forțele ruse au ocupat vineri centrala de la Zaporojie, cea mai mare instalație energetică nucleară din Europa, după ce joi noaptea a avut loc un incendiu în una din clădirile complexului respectiv.

Întreaga lume a fost alarmată de posibilitatea unei catastrofe nucleare la Zaporojie, după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că tancurile rusești au tras asupra reactoarelor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share