Guvernul Republicii Moldova a aprobat marți, 24 iunie, un set de modificări care simplifică lansarea și desfășurarea activității pentru freelanceri, fără statut juridic și fără proceduri birocratice.
Potrivit noilor reguli, aceștia vor putea activa ca antreprenori independenți printr-o notificare online și o declarație pe propria răspundere, depusă la Agenția Servicii Publice.
Sistemul prevede achitarea unui singur impozit de 15%, care va include toate contribuțiile obligatorii: impozitul pe venit, contribuțiile la pensie, sănătate și taxele locale. Măsura se aplică pentru cei care nu depășesc un venit anual de 1,2 milioane de lei.
Freelancerii nu vor fi obligați să țină evidență contabilă, să prezinte rapoarte lunare sau să facă drumuri suplimentare la instituții. Încheierea activității se va putea face tot printr-o notificare către ASP și banca la care dețin contul.
Premierul Dorin Recean a declarat că reforma le oferă acestor lucrători acces legal și simplificat la servicii sociale, inclusiv pensie și asigurări. În prezent, peste 54 000 de persoane prestează servicii în mod independent în Moldova, iar circa 6 500 de companii colaborează cu ei.