Funcționarii Parlamentului Republicii Moldova au efectuat o vizită de studiu în Parlamentul Italiei

Un grup de funcționari din Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, inclusiv secretara generală adjunctă Tamara Gheorghița, a efectuat o vizită de studiu la Parlamentul Republicii Italiene, în cadrul proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană.

Vizita a avut loc în contextul proiectului „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, desfășurat în perioada 3 februarie 2025 – 2 februarie 2027.

Scopul deplasării a fost consolidarea capacităților instituționale și profesionale ale funcționarilor moldoveni prin schimb de bune practici în domeniul legislativ, administrativ și bugetar.

Delegația a avut întrevederi cu reprezentanți ai mai multor servicii din cadrul Parlamentului italian, inclusiv din domeniul afacerilor europene, al consultanței juridice, al cercetării, documentării și controlului bugetar.

Proiectul Twinning este implementat de un consorțiu condus de Parlamentul Greciei, alături de parlamentele din România, Italia, Ungaria și Austria și sprijină eforturile de integrare europeană și aliniere la standardele UE ale Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share