Supărare sau traumă postelectorală. Astfel califică președintele interimar PAS, Igor Grosu, protestul organizat acum două zile de către reprezentanții Partidului Unității Naționale. Grosu i-a cerut fostului său coleg de Parlament, Octavian Țîcu, să vină cu nume concrete de membri ai PAS care ar fi fost angajați în funcții publice pe criteriul partinic. Grosu respinge acuzațiile că funcționarilor publici li s-ar face aluzii să adere la partidul de guvernare pentru a fi promovați în funcții, notează paranteze.md
Igor Grosu spune că în actuala echipă guvernamentală există o mulțime de oameni care nu au apartenență politică. Liderul PAS spune că după preluarea guvernării numărul doritorilor de a adera la formațiunea câștigătoare s-a mărit, doar că formațiunea este foarte exigentă atunci când e vorba de recrutarea noilor membri.
„Sunt miniștri care nu sunt membri de partid, directorul Agenției Proprietății Publice n-are nimic cu PAS, cel de la Agenția Servicii Publice, reprezentanții Guvernului în teritoriu. Un coleg din raion chiar ne-a spus că sunt oameni din anumite funcții elective dornici să adere la PAS și le-am spus că responsabilitatea este la nivel local. Pentru că la nivel local se știe cine sunt acești oameni, cum s-au manifestat în trecut. PAS n-o să accepte niciodată oameni care ies triumfalistic dintr-un partid și vin la noi. Noi știm despre apetitul unora de a se alipi guvernării, dar noi ne uităm rece la tot ce se întâmplă”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Igor Grosu s-a arătat deranjat de protestul reprezentanților PUN, care au învinuit guvernarea că ar promova persoane în funcții cheie în stat pe criteriul cumătrismului. Nemulțumirea PUN a venit după ce majoritatea PAS a votat-o pe Natalia Moloșag în funcția de Avocat al Poporului, aceasta fiind avocata concurentului electoral Maia Sandu în campania pentru prezidențiale.
„Sunt declarații ieftine, le tratez ca un fel de gelozie, supărare, traumă postelectorală. Veniți, stimați foști colegi din Parlament, cu nume, prenume. Vom interveni foarte dur față de cei care le-ar spune oamenilor să intre în partid pentru a obține o funcție. Noi n-am nevoie de membri „la număr”, lumea vine singură și nesilită de nimeni. În prezent, avem vreo 8500 de membri”, a mai spus Grosu.