Gafă? Armata americană anunță Irakul că-și pregătește retragere. Oficialii SUA dau asigurări că decizia NU e luată

Scrisoare, retragerea trupelor, Iran, irak, american, SUA, ambasadă Bagdad, general
 

Armata americană a notificat luni seara Comandamentul irakian militar că va proceda la „repoziționarea” forțelor coaliției antijihadiste în perspectiva „retragerii din Irak într-o manieră securizată și eficientă”, anunță agențiile internaționale de presă citând un document oficial transmis de un general american autorităților irakiene. Oficialii americani s-au străduit însă ulterior să dea asigurări că decizia retragerii nu a fost luată, relatează Digi24.ro.

Scrisoarea adresată de comandamentul militar american din Irak autorităţilor de la Bagdad prin care informează despre redesfăşurarea forţelor americane este autentică, dar a fost trimisă din greşeală, a declarat luni şeful Statului major american, generalul Mark Milley, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Era o schiță (de scrisoare), nesemnată”, trimisă câtorva lideri militari irakieni pentru că mişcările de trupe militare din Irak s-au intensificat în ultimele zile, a explicat presei generalul Milley. „A fost o greşeală făcută cu bună-credinţă”, a adăugat el.

„Prost formulată, implică retragerea. Nu asta se întâmplă”, a dat asigurări generalul Mark Milley, care a insistat că nu este planificată nicio retragere, potrivit Reuters.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, susține că nu a fost luată vreo decizie de retragere din Irak, după ce Reuters și alte agenții de presă au relatat luni că armata americană a transmis Guvernului de la Bagdad că se va repoziţiona, în perspectiva unei retrageri în siguranţă a trupelor din Irak, relatează Mediafax.

„Nu există nicio decizie de a părăsi Irakul”, a spus Esper, atunci când a fost întrebat despre scrisoarea generalului Seely, adăugând că nu a fost activat niciun plan de retragere.

„Nu știu ce este cu scrisoarea respectivă … Încercăm să aflăm de unde vine, ce este cu ea. Dar nu a fost luată nicio decizie de a părăsi Irakul. Punct”, a mai spus șeful Pentagonului. El a adăugat că Statele Unite își respectă angajamentul de a contracara rețeaua Stat Islamic în Irak, alături de aliații și partenerii Washingtonului.

Pentagonul nu confirmă o retragere a trupelor din Irakrelatează CNN.  Postul de televiziune citează ca sursă a acestor precizări oficiali americani, sub acoperirea anonimatului. Statele Unite au notificat Irakul în privința repoziționării (mutării) unora dintre soldații săi, dar nu este vorba despre o retragere, așa cum au relatat anterior agențiile internaționale de presă, care citau o scrisoare a generalului american care se ocupă de operațiunile din Irak.

Generalul William H. Seely, comandantul operațiunilor militare americane din Irak, a trimis o scrisoare în acest sens numărului 2 al Comandamentului militar irakian.

„Respectăm decizia voastră suverană, prin care se cere retragerea noastră”, spune generalul american, după ce Parlamentul irakian a votat duminică o rezoluție în acest sens.

Premierul Irakului, Adel Abdul Mahdi, i-a transmis luni ambasadorului SUA la Bagdad, Matthew Tueller, că ambele părţi trebuie să coopereze în privinţa retragerii trupelor americane, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, citat de Mediafax. „Premierul a evidenţiat importanţa cooperării reciproce în privinţa implementării rezoluţiei Parlamentului irakian în sensul retragerii trupelor străine”, a anunţat Guvernul de la Bagdad.

„Relaţiile dintre Irak şi Statele Unite trebuie aşezate pe baza adecvată. Premierul irakian a subliniat că situaţia actuală este periculoasă şi că pot apărea consecinţe, astfel că Irakul va face totul pentru a evita izbucnirea unui război deschis”, a transmis Guvernul irakian.

Parlamentul Irakului a adoptat duminică o rezoluție prin care cere Guvernului să evacueze militarii americani din Irak, în urma raidului aerian al SUA prin care a fost ucis generalul iranian Qasem Soleimani.

În Irak sunt dislocați peste 5.000 de militari americani în cadrul Coaliției internaționale anti-ISIS, coaliție din care mai fac parte militari din alte state aliate ale SUA. România nu contribuie cu forțe armate la această operațiune internațională.

Total
0
Shares
Total
0
Share