Georgia şi Ucraina consideră că aderarea lor la UE şi NATO este doar o chestiune de timp

Georgia şi Ucraina şi-au exprimat joi convingerea că aderarea lor la Uniunea Europeană şi NATO este doar o chestiune de timp şi s-au pronunţat pentru aprofundarea colaborării pentru a atinge acest obiectiv împreună cu Republica Moldova, aşa cum cele trei au convenit în luna mai, potrivit EFE şi RBC.ua.

Premierul ucrainean Denis Şmîgal, aflat într-o vizită oficială la Tbilisi, a declarat în conferinţa de presă comună cu omologul său georgian, Irakli Garbaşvili, că Ucraina şi Georgia “sunt unite prin obiective comune: apartenenţa la UE şi NATO”.

“Sunt sigur că intrarea ţărilor noastre în aceste organizaţii este doar o chestiune de timp”, a insistat premierul ucrainean. “Facem totul şi vom face şi mai mult pentru a îndeplini criteriile UE şi NATO”, a adăugat el.

În acest context, Denis Şmîgal a evocat memorandumul semnat în luna mai de Ucraina împreună cu Georgia şi Republica Moldova cu privire la crearea unui ‘trio asociat’ cu scopul aprofundării cooperării comune pentru atingerea obiectivului de aderare la UE. Aceasta “va contribui la realizarea aspiraţiilor şi ambiţiilor noastre europene”, şi-a exprimat el convingerea.

“Ne va permite, de asemenea, să ne pregătim eficient pentru următorul summit al Parteneriatului Estic al UE, prevăzut să aibă loc în această vară”, a spus şeful guvernului ucrainean.

Parteneriatul Estic este destinat să consolideze asocierea politică şi integrarea economică a şase ţări partenere din Europa de Est şi Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Mai mult, potrivit lui Şmîgal, “acţiunile destabilizatoare ale Rusiei în regiunea Mării Negre obligă Ucraina şi Georgia să coopereze mai strâns în domeniul securităţii cu ţările NATO”.

La rândul său, premierul georgian a declarat că în faţa “celor două state stau provocări şi obiective comune”.

Referitor la provocări, el a menţionat “ameninţările care emană dinspre Rusia şi consecinţele grave ale ocupaţiei (ruseşti) în ţările noastre”. În ceea ce priveşte Georgia, este vorba de Abhazia şi Osetia de Sud, două republici autoproclamate a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova şi pe teritoriul cărora Federaţia Rusă şi-a instalat baze militare. În acelaşi timp, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014, iar separatiştii proruşi din Doneţk şi Lugansk sunt sprijiniţi cu bani şi arme de Moscova, care oferă cetăţenie rusă rezidenţilor celor două regiuni din estul Ucrainei.

“Georgia şi Ucraina se îndreaptă împreună spre UE şi NATO şi am examinat o serie de aspecte ale planurilor comune de integrare în aceste organizaţii. Suntem extrem de motivaţi să devenim membri cu drepturi depline ai NATO şi UE”, a mai spus Irakli Garbaşvili.

Cu această ocazie, Ucraina şi Georgia au convenit să încheie în viitorul apropiat un acord privind recunoaşterea reciprocă a documentelor privind vaccinarea împotriva COVID-19 pentru a debloca turismul între cele două state, potrivit RBC.ua.

Total
0
Shares
Total
0
Share