GERMANIA // Asistentul candidatului AfD la europarlamentare a fost arestat pentru spionaj în favoarea Chinei

Un asistent al principalului candidat al partidului extremist AfD la alegerile europarlamentare a fost arestat, fiind suspectat de spionaj în favoarea Chinei. A transmis Beijingului informații despre negocierile și deciziile din Parlamentul European.

Potrivit anchetatorilor, Jian G., asistentul lui Maximilian Krah, principalului candidat al AfD la europarlamentare, a transmis informații serviciilor de securitate din China despre negocierile și deciziile din Parlamentul European, scrie Biziday. El a spionat, de asemenea, personalitățile chineze ale opoziției din Germania. Jian G. lucrează pentru Krah din 2019 și a locuit la Bruxelles, precum și în orașul Dresda din estul Germaniei.

Jian G. a fost arestat luni seară, la câteva ore după ce trei cetățeni germani au fost reținuți sub suspiciunea că lucrau pentru Beijing, cu scopul de a livra tehnologie care ar putea avea utilizări militare.

Seria de arestări pentru spionaj vine la câteva zile după ce cancelarul Olaf Scholz a călătorit în China pentru a presa Beijingul să adopte o linie mai dură împotriva Rusiei privind războiul din Ucraina și pentru a ridica probleme de furt de proprietate intelectuală și acces echitabil pe piață.

Total
0
Shares
Total
0
Share