Germania va oferi Moldovei peste 5 milioane de euro sub formă de asistență nerambursabilă

Guvernul Republicii Federale Germania va acorda Republicii Moldova asistență financiară nerambursabilă în valoare de 5,512 milioane de euro, pentru susținerea a trei proiecte de interes strategic. Măsura vine în contextul sprijinului acordat procesului de integrare europeană și consolidării rezilienței sociale a țării.

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și semnarea tratatului bilateral. Finanțarea va fi acordată prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Fondurile vor fi alocate astfel: 1 milion de euro pentru proiectul „Sprijin pentru Integrarea în Uniunea Europeană”, 1,5 milioane de euro pentru proiectul „Info Trust Alliance Moldova”, axat pe combaterea dezinformării, și peste 3 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în zona de graniță cu Ucraina.

După semnare, tratatul va fi transmis spre ratificare Parlamentului Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share