Social

Ghețușul face victime în toată țara! Doar în Chișinău peste 100 de oameni au ajuns cu fracturi la spital în 24 de ore

Pinterest LinkedIn Tumblr

Gheața şi poleiul care au pus stăpînire pe toată ţara au băgat zeci de oameni în spital. Doar în Capitală, peste o sută de oameni au ajuns la Urgenţă, după ce au căzut pe gheaţă. 27 dintre ei s-au ales cu fracturi grave, iar 19 au fost internaţi.

Cînd ieşeam din casă am alunecat şi am căzut.”  „Acasă am căzut, veneam de la serviciu şi am căzut. Mi-am rupt piciorul.”  „Am ieşit dimineaţă din casă şi mergeam pe drum. Am căzut în stradă. M-am pornit la medicul de familie şi neajungînd la el, am ajuns aici.” povestesc mai multe persoane care au avut de suferit, transmite noi.md

Noaptea asta au fost implicate şapte tractoare şi opt utilaje, au fost împrăştiate 42 de tone de sare şi au fost implicate 374 de persoane. S-a intervenit la ora trei noaptea şi se lucrează şi în prezent. Vom lucra pînă cînd vom avea trotuarele presurate cu sare„, a spus Ion Burdiumov, şeful direcţiei locativ-comunale.

În acelaşi timp, autorităţile municipale atenţionează că agenţii economici care nu-şi curăţă teritoriul adiacent firmelor pe care le gestionează riscă amenzi pînă la 9000 de lei. Cu sancţiuni de pînă la 1800 de lei se pot alege şi persoanele fizice. Între timp, responsabilii de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii anunţă că pe drumurile naţionale se circulă fără dificultate.  „S-a lucrat toată noapte, se lucrează şi acum. S-a distribuit circa două mii de tone de material antiderapant, 130 de unităţi de transport au circulat pe tot teritoriu al ţării, în special pe partea de nord. Acum se circulă peste tot, nu avem pe nicio porţiune probleme„, a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Avertizarea cod galben de polei expiră marţi, la miezul nopţii. Nu este exclus ca aceasta să fie prelungită pînă în data de 20 decembrie. Pe parcursul zilei de astăzi s-au efectuat lucrări de patrulare şi combatere a lunecușului, iar în procesul tehnologic au fost antrenate 88 de utilaje speciale, utilizate 728,4 tone de material antiderapant și implicați 79 de muncitori rutieri.

loading...

Comments are closed.