Goana după aur AI a generat zeci de noi miliardari în 2025

Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale a dus, în 2025, la apariția a zeci de noi miliardari, potrivit CNBC.

Startupuri precum Anthropic, Safe Superintelligence, OpenAI și Anysphere au atras finanțări de miliarde de dolari, iar în prezent există 498 de companii private de tip „unicorni” AI, evaluate la peste 1 miliard de dolari fiecare, cu o valoare totală estimată la 2 700 de miliarde de dolari, arată datele CB Insights.

Creșterea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia, Meta și Microsoft, investițiile în centre de date și salariile uriașe pentru inginerii AI au alimentat această acumulare rapidă de avere, concentrată în special în zona San Francisco, unde numărul miliardarilor a depășit pe cel din New York.

O mare parte din averile nou-create există momentan „pe hârtie” și sunt blocate în companii private, însă piața secundară și achizițiile oferă lichiditate fondatorilor. Experții estimează că listările publice viitoare vor transforma aceste averi în oportunități uriașe pentru industria financiară, amintind de boom-ul „dot-com” din anii 2000.

Total
0
Shares
Total
0
Share