Google sistează toate reclamele politice înaintea inaugurării noului preşedinte al SUA

Google, divizie a grupului Alphabet, va opri publicitatea politică referitoare la alegerile din Statele Unite până cel puţin pe 21 ianuarie, în urma violenţelor care au avut loc săptămâna trecută la Capitoliul din Washington, transmite Reuters.

Printr-un e-mail – semnalat mai întâi de Axios – la care a avut acces agenţia de presă citată, Alphabet precizează că decizia a fost luată ca urmare a violenţelor de săptămâna trecută, de la Capitoliul din Washington, sediul Congresului Statelor Unite, pe care le numeşte “evenimente fără precedent”.

Întreruperea vizează toate reclamele care se referă la impeachment – procedura de demitere a preşedintelui american de către Congres, la inaugurare sau la protestele de la Capitoliu.

Măsura va intra în vigoare începând de joi; nu sunt exceptate nici organizaţiile de ştiri, nici reclamele comerciale.

Google a anulat în 10 decembrie anul trecut o interdicţie temporară privind reclamele legate de ştiri, intrată în vigoare după închiderea urnelor la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie pentru a împiedica dezinformare şi alte abuzuri pe platformele sale online.

Şi reţeaua socială Facebook a sistat reclamele politice după alegeri, permiţându-le pentru scurt timp doar în preajma alegerilor pentru Senatul SUA desfăşurate luna aceasta în statul Georgia.

O purtătoare de cuvânt a Google a declarat că firma a utilizat o versiune limitată a politicii privind “evenimentele sensibile” începând cu asaltul unor manifestanţi asupra Capitoliului, din 6 ianuarie; nu au mai fost permise reclamele care se refereau la violenţele motivate politic. Google urmăreşte interzicerea conţinutului care poate exploata evenimente cum ar fi urgenţele sanitare sau dezastrele naturale.

În e-mailul prezentat de Reuters, Google le reaminteşte agenţiilor de publicitate şi politica sa împotriva reclamelor care incită la ură sau violenţă. “Având în vedere evenimentele de săptămâna trecută, suntem extrem de vigilenţi privind aplicarea regulilor la orice reclame care pot fi interpretate rezonabil ca încălcări ale acestei limite”, arată gigantul serviciilor internet.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
 
Total
0
Share