Gradele de dizabilitate care au expirat în perioada stării de urgență se prelungesc până la efectuarea expertizării de către CNDDCM

Gradele de dizabilitate prelungite din oficiu de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă în perioada stării de urgență (până la 15 mai) se prelungesc până la efectuarea expertizării de către Consiliu și emiterea deciziei de reîncadrare/neîncadrare în grad de dizabilitate, cu eliberarea certificatului respectiv, dar nu mai târziu de data de 1 august 2020, ransmite Telegraph.md

Expertizarea se va realiza conform unui grafic stabilit de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În baza listei persoanelor cărora li s-a prelungit gradul de dizabilitate în conformitate, prezentată de către CNDDCM, Casa Națională de Asigurări Sociale și structurile teritoriale de asistență socială vor asigura plata prestațiilor sociale și/sau prestarea serviciilor sociale pînă la efectuarea expertizării de către Consiliu și emiterea deciziei respective”

În acest sens, a fost votat în două lecturi, proiectul de lege cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, înaintat spre examinare, în mod prioritar, de către Guvern.

Citește și: COVID-19: Până la ziua de azi, au fost confirmate 1444 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share