Doar puțin peste 20% din cele aproape 1 500 de grădinițe din Republica Moldova dispun de o sală de sport separată. În rest, orele de educație fizică se desfășoară în spații improvizate.
Grădinița nr. 5 din Comrat, frecventată de 300 de copii, va beneficia de o astfel de facilitate începând cu anul viitor. Construcția sălii, cu o suprafață de aproape 190 de metri pătrați, a început deja, iar lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul verii 2026.
Noua clădire va include o sală de sport și două birouri, eliberând astfel spațiile actuale în care copiii desfășoară activitățile fizice. Proiectul este finanțat din bugetul instituției și al Primăriei Comrat, cu o investiție de 2,2 milioane de lei.
Dotarea cu inventar sportiv va fi asigurată de Agenția TIKA. Potrivit administrației, în acest an se construiește edificiul de bază, iar lucrările de finisaj vor fi realizate anul viitor.
Noua sală va permite organizarea lecțiilor de educație fizică în condiții adecvate, după aproape un deceniu de așteptări.