Grevă în Aeroportul din München: Peste 1 600 de zboruri au fost anulate în urma unui avertisment al sindicatelor

Aeroportul din München se pregătește pentru un impact semnificativ asupra traficului aerian, din cauza unui avertisment de grevă convocat de sindicatul Verdi. În perioada 27 februarie, ora 00:00, până în 28 februarie, ora 24:00, majoritatea zborurilor vor fi anulate, afectând un număr estimat de peste 1600 de zboruri planificate, informează telegraph.md, cu referire la Suddeutsche Zeitung.

Sindicatul Verdi a anunțat un protest de două zile la aeroport, care va include angajați din sectorul public și din serviciile de handling ale aeroportului. Printre sectoarele afectate se numără controalele de securitate, îmbarcarea pasagerilor și serviciile de la aeronave.

„După două runde de negocieri fără rezultate, suntem nevoiți să facem acest pas”, a spus Yvonne Götz, reprezentant al Verdi.

”Angajatorii nu au făcut nicio propunere care să răspundă cerințelor legitime ale angajaților.”

Potrivit unui comunicat al aeroportului, majoritatea zborurilor vor fi anulate, iar pasagerii sunt sfătuiți să verifice statusul zborurilor direct cu companiile aeriene.

”Informațiile pot fi găsite pe site-urile de rezervări, pe liniile telefonice ale agențiilor de turism sau ale companiilor aeriene. De asemenea, actualizări sunt disponibile pe site-ul aeroportului”, se arată în mesajul autorităților.

Grevă similară a avut loc deja luni, la alte două aeroporturi din Germania, Düsseldorf și Köln, unde au fost anulate jumătate, respectiv două treimi din zboruri. La München, un astfel de protest a dus acum doi ani la blocarea completă a traficului aerian, cu excepția unui serviciu minim de urgență, activat din cauza coincidenței cu Conferința de Securitate de la München.

Sindicatul cere o creștere a salariilor cu 8%, dar nu mai puțin de 350 de euro pe lună, și trei zile suplimentare de concediu. Noi negocieri sunt programate pentru 14 martie.

Total
0
Shares
Total
0
Share