Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că nu a cunoscut despre numirea fostului premier Dorin Recean în funcția de membru al Consiliului de Administrație al Bursei Internaționale a Moldovei, afirmând că a aflat despre acest lucru din presă.
”Pe partea cu bursa chiar nu cunosc, sincer vă spun. Cu vreo ocazie, când o să-l întâlnesc, o să-l întreb, o să profit de ocazie”, a spus Grosu.
Întrebat despre revenirea politică a lui Recean, șeful Legislativului a menționat că au existat discuții anterioare. Acesta a spus că l-a rugat să rămână implicat, invocând procesele aflate în derulare și provocările de securitate cu care se confruntă Republica Moldova.
”Nu e momentul și nici degrabă nu o să fie momentul”, a adăugat el.
Grosu a subliniat că se bucură de revenirea lui Recean într-o nouă ipostază politică, evidențiind experiența acestuia, în special în domeniul securității.
Autoritățile au anunțat în 15 decembrie că S.A. ”Bursa Internațională a Moldovei” a fost înregistrată oficial, iar Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de Administrație. Totodată, președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Recean ca emisar prezidențial pentru dezvoltare și reziliență.