Grup de escroci imobiliari, anchetați de PCCOCS

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anchetează noi cazuri de escrocherie imobiliară comise de un grup specializat în astfel de infracțiuni, relatează Telegraph.md

Un episod al acțiunilor ilegale comise de către acest grup a fost supus anchetei  în a doua jumătate a anului trecut. Cauza a fost pornită la demersul unui cetățean din Chișinău aflat atunci în detenție, care avea o cotă parte în locuința de care a fost deposedat în anul 2013. În urma măsurilor întreprinse și acțiunilor de urmărire penală recent efectuate, pe caz au fost identificate trei persoane participante la infracțiune, toți membri ai acestui grup criminal organizat.

Aceștia au convins un om al străzii să figureze ca proprietar al locuinței în cauză, într-un document de vânzare-cumpărare antedatat. Mai exact, prin acel document fals, cetățeanul care a depus demersul, sora și mama acestuia (pe când încă erau în viață) i-ar fi vândut așa-numitului proprietar locuința, în 2010. Ulterior, aceștia au înstrăinat imobilul, prin intermediul unei agenții imobiliare.

La această etapă, situația în care s-a pomenit cetățeanul face obiectul unei cauze civile examinate în instanța de judecată, în cadrul căreia urmează să fie stabilită legalitatea tranzacțiilor de vânzare a imobilului de către alți trei proprietari ulteriori.

Oamenii legii continuă să întreprindă toate acțiunile de urmărire penală posibile, pentru stabilirea altor persoane implicate în această schemă infracțională, precum și a altor victime ale infracțiunii.

Citește și: Corupție în Inspectoratul pentru Protecția Mediului: Doi angajați au fost reținuți pentru o mită de 60 MII lei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share