Guvernarea ia în calcul instituirea stării de urgență în agricultură prin ordonanță de urgență

Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, continuă să depună eforturi pentru a sprijini fermierii afectați de seceta severă și temperaturile extrem de ridicate din această vară. În acest sens, au fost alocate 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru a acoperi parțial pierderile suferite de producătorii agricoli, în special cei din sectorul cerealier.

Vicepremierul Vladimir Bolea, aflat în această săptămână la București, a avut o întâlnire cu ministrul agriculturii din România, Florin Barbu, pentru a discuta soluții de sprijin și măsuri eficiente implementate în România. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor modele care ar putea fi adaptate și aplicate în Republica Moldova, în vederea susținerii fermierilor locali. De asemenea, în ultimele zile, premierul Dorin Recean a fost implicat în discuții cu privire la măsuri suplimentare celor 100 de milioane de lei, ce vor fi distribuite agricultorilor în perioada imediat următoare.

Unul dintre scenariile analizate prevede adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru declararea stării de urgență în agricultură, după un model similar celui românesc. Această măsură ar presupune colaborarea mai multor instituții de stat, inclusiv Ministerul Justiției, Banca Națională, băncile comerciale și creditorii agricoli.

Ministrul Vladimir Bolea a subliniat că Guvernul Republicii Moldova este pe deplin conștient de dificultățile cu care se confruntă sectorul agricol și că instituțiile statului colaborează strâns pentru a găsi soluții rapide și eficiente în sprijinul fermierilor afectați.

Recent, fermierii au anunțat că intenționează să iasă la proteste.

Total
0
Shares
Total
0
Share