Guvernatorul BNM, Anca Dragu a avut o întrevedere cu Alfred Kammer, directorul Departamentului European al FMI

În perioada 13–18 octombrie 2025, la Washington, în cadrul Reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional (FMI), delegația Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatorul Anca Dragu, a avut o întrevedere de lucru cu Alfred Kammer, directorul Departamentului European al FMI.

Discuțiile au vizat progresele reformelor structurale, perspectivele macroeconomice, măsurile de consolidare a stabilității financiare, precum și integrarea accelerată a Republicii Moldova în spațiul economic și financiar european.

Guvernatorul Anca Dragu a evidențiat scăderea inflației, relansarea activității economice și prioritățile instituției în modernizarea sistemului de plăți și supravegherea bancară.

”Continuăm să implementăm reforme care consolidează guvernanța instituțională, întăresc încrederea în sectorul bancar și apropie Republica Moldova de standardele economice și financiare europene”, a declarat Dragu.

La rândul său, Alfred Kammer a apreciat progresul rapid al Moldovei, aderarea la SEPA – considerată un pas istoric spre integrarea europeană – și încheierea cu succes a misiunii de evaluare FSAP, desfășurate de FMI și Banca Mondială.

Programul FSAP (Financial Sector Assessment Program) a analizat calitatea reglementării și supravegherii bancare, capacitatea de gestionare a crizelor și rolul sistemului financiar în susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a sectoarelor cheie ale economiei.

Guvernatorul BNM a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant oferit de FMI în promovarea stabilității economice și în implementarea reformelor. FMI rămâne un partener strategic al Băncii Naționale a Moldovei, oferind asistență tehnică, evaluări independente și recomandări pentru întărirea capacității instituționale și a supravegherii financiare în țară.

Total
0
Shares
Total
0
Share