Guvernatorul BNM, Octavian Armașu: În luna octombrie, inflația anuală a ajuns la 6,3%

Pe parcursul anului inflația a continuat să scadă. Această dinamică a fost influențată de mai mulți factori, inclusiv urmare a deciziilor de politică monetară anterioare, cererea internă modestă, aprecierea ratei de schimb, diminuarea tarifelor la energia electrică și gazul natural, scrie IPN

În luna octombrie inflația a intrat în intervalul de variație țintit de Banca Națională a Moldovei, atingând valoarea de 6,3%. Constatările se conțin în raportul asupra inflației nr. 4, prezentat marți de guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

„Toate componentele inflației manifestă un tren descendent, inclusiv și inflația de bază. Avem mai multă volatilitate la prețurile la combustibil, care au ajuns chiar și pe palier negativ într-o anumită perioadă și acum variază în jurul cifrei de 0. Deci ultima cifră este -0,9. Cererea internă modestă sigur a dus la ceea că și inflația de bază, care este componenta cea mai persistentă a inflației, a manifestat un trend negativ pronunțat”, a declarat guvernatorul într-o conferință de presă.

Octavian Armașu a menționat că Banca Națională va continua să promoveze o politica monetară stimulativă pentru încurajarea cererii interne, totodată va urmări realizarea obiectivului său de menținere a inflației pe termen mediu în limita intervalului de variație a țintei de 5%.

Potrivit lui, nu doar produsele care fac parte din indicele prețului de consum, manifestă o diminuare a ritmului de creștere, dar și rata anuală a indicelui prețurilor industriale.

Totodată, producătorii agricoli nu se grăbesc să exporte producția, care în mare parte se află în stocuri. Probabil ei așteaptă o conjunctură mai bună a pieței. Prognozele pentru prețurile la produsele alimentare arată că acestea continuă să stagneze.

„Încă nu vedem o recuperare robustă a cererii interne, a comerțului intern, dar vedem deja anumite semne de înviorare spre sfârșitul perioadei de raportare, în luna iulie-august vedem că și comerțul cu amănuntul, și comerțul cu ridicata sunt într-o creștere ușoara. Acesta ar fi un semn că încep unele procese de recuperare a activități economice”, a mai spus Octavian Armașu.

La recuperarea cererii interne a contribuit creșterea creditelor acordate persoanelor fizice. Această componentă se recuperează rapid în doua jumătate a anului, fapt datorat relaxării politicii monetare.

Total
0
Shares
Total
0
Share