Guvernul Republicii Moldova a aprobat în data de 27 mai 2025 Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană (PNA) pentru perioada 2025–2029, document strategic ce stabilește pașii necesari integrării europene.
Programul cuprinde peste 3 100 de acțiuni, dintre care 1 791 sunt măsuri normative, iar 1 088 sunt acțiuni de implementare. Potrivit viceprim-ministrului pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, ”aderarea la UE nu este doar un proces birocratic, ci o transformare profundă a societății noastre”.
PNA înlocuiește Planul Național de Acțiuni 2024–2027, considerat insuficient, și devine principalul instrument prin care statul va armoniza legislația națională cu acquis-ul comunitar. Documentul acoperă 33 de capitole de negociere, grupate în 6 clustere tematice, printre care justiția, economia, mediul, agricultura, energia și educația.
Implementarea va fi coordonată de Cancelaria de Stat, prin Biroul pentru integrare europeană, iar monitorizarea se va face prin sistemul electronic e-Monitorizare. Raportul anual privind progresul va fi prezentat Parlamentului și publicat pe site-ul Guvernului.
Costul estimat al aplicării programului este de aproximativ 65,8 miliarde lei, sumă ce va fi acoperită din bugetul de stat, asistență externă și fonduri europene.