Guvernul a aprobat termenele de vânătoare pentru sezonul 2020– 2021

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, termenele de vânătoare pentru sezonul de vânătoare 2020– 2021. Astfel, se permite vânătoarea pentru următoarele specii de interes vânătoresc: mistreți, iepuri de câmp (cu crotalierea animalelor recoltate după finalizarea fiecărei partide de vânătoare), fazani, gâște (gârlița mare, gâsca de vară), rațe (rața mare, rața pestriță, rața mică, rața lingurar, rața cârâitoare, rața cu cap castaniu), lișițe, găinușe de baltă, porumbei (porumbel gulerat, guguștiuc), prepelițe, vulpi și șacali (pe parcursul anului întreg, cu excepția perioadei de primăvară, pe întreg teritoriul țării).

Conform prevederilor Hotărârii se permite organizarea vânătorii în zilele de miercuri, sâmbătă și duminică, inclusiv în zilele de sărbători stabilite de legislație: în terenurile de vânătoare ale fondului cinegetic, preponderent neîmpădurite, atribuite, în ordinea stabilită, asociațiilor de vânători și pescari; în terenurile de vânătoare ale fondului forestier de stat gestionat de Agenția „Moldsilva”, cu excepția zonelor de liniște stabilite în aceste fonduri.

În context, în toate zilele săptămânii, vânătoarea se permite în terenurile fondului forestier de stat atribuite în folosință de către Agenția „Moldsilva”, în scop de gospodărire cinegetică, cu informarea în formă scrisă de către beneficiar (arendaș), în prealabil cu două zile calendaristice, a subdiviziunii teritoriale a Agenției „Moldsilva”, precum și a Inspectoratului pentru Protecția Mediului. De asemenea, în toate zilele săptămânii, este voie la vânatul în scopul completării colecției de animale pentru expoziții zoologice (scop cultural) a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, în terenurile de vânătoare ale fondului forestier de stat, conform regulilor aprobate de către Agenția „Moldsilva”, cu informarea, în prealabil cu două zile calendaristice, a Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Totodată, se interzice vânatul în sezonul de vânătoare la următoarele specii: mamifere – cerb comun, cerb cu pete, muflon, căprior, elan, bursuc, vidră, jderi, hermelină, nevăstuică;  păsări – potârnichi, porumbei de scorbură și de stâncă, turturică, cuc, țigănuș, lopătar, barză, cocor, gâscă cu gât roșu, rața roșie, culici, sitari, fluierari, pescăruși, cormoran, egretă, pelican, stârc, lebede, toate păsările răpitoare, speciile de limicole și cele din familia vrăbiilor, inclusiv alte specii din Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Partidele de vânătoare la vulpi, șacali și mistreț vor fi organizate prin măsurile stabilite și aprobate de către gestionarii fondurilor de vânătoare, cu respectarea cerințelor de biosecuritate, indispensabile eradicării rabiei la vulpi și profilaxiei, controlului pestei porcine africane la mistreți, prevăzute în Norma sanitar-veterinară privind stabilirea unor cerințe de biosecuritate indispensabile profilaxiei și controlului pestei porcine africane la mistreți și porcii domestici, aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Vânătoarea de-a lungul frontierei de stat se admite în baza avizului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, eliberat în condițiile Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.

„Faţă de anii precedenţi, limitele de recoltare a vânatului în acest an sunt mai reduse, mai ales la unele specii luate la control de stat, fapt ce va îmbunătăţi situaţia biodiversităţii din ţara noastră”, a estimat în cadrul şedinţei ministrul de resort Ion Perju.

Citește și: Un italian a încălcat carantina și a ieșit la „vânătoare de pokemoni”

Total
0
Shares
Total
0
Share