Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul și regulamentul privind certificarea competențelor de comunicare în limba română pentru elevii de liceu și adulți. Măsura are scopul de a crea un cadru legal pentru evaluarea nivelului de limbă, conform standardelor europene, de la A1 la C2.
Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, inițiativa urmărește promovarea cunoașterii limbii române și oferă posibilitatea certificării oficiale a competențelor scrise și orale. Elevii din școlile cu predare în limba rusă vor putea susține un examen anticipat, iar cei care obțin certificat vor primi nota 10 din oficiu la bacalaureat.
Pentru adulți, noul regulament stabilește mecanisme clare de evaluare, utile inclusiv în procesul de angajare. Măsura vine în contextul modificărilor legislative privind cetățenia, care prevăd obligativitatea cunoașterii limbii române.