Guvernul a decis prelungirea Programului „373” până în 2028

Guvernul a decis, în ședința din 20 august, prelungirea Programului de stimulare a investițiilor „373” până la sfârșitul anului 2028.

Până acum, peste 840 de antreprenori au accesat 1.170 de credite în valoare totală de 3,6 miliarde lei, generând investiții de peste 5,2 miliarde lei. În companiile sprijinite activează circa 13 000 de angajați, iar estimările arată crearea a încă 2 600 de locuri de muncă.

Cele mai multe investiții au vizat producția și furnizarea de energie (41%), industria prelucrătoare (16%) și transportul și depozitarea (14%). Programul susține, de asemenea, investiții în agricultură și sănătate.

Hotărârea Guvernului prevede și ajustări tehnice pentru accelerarea evaluării proiectelor, precum și posibilitatea de a combina creditele „373” cu alte forme de sprijin financiar și non-financiar oferite prin ODA.

Executivul afirmă că decizia reconfirmă angajamentul de a sprijini mediul de afaceri, asigurând stabilitate și predictibilitate pentru planificarea investițiilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share