Guvernul anunță amânarea termenului de achitare a impozitelor și reduce TVA-ul pentru HORECA

Premierul Ion Chicu a avut, ieri, o întrevedere cu reprezentanții businessului din Moldova – Camera de Comerț și Industrie, Asociația Investitorilor Străini, Camera de Comerț Americană, Asociația Businessului European, Confederația Națională a Patronatelor, Alianța Întreprinderilor Mici, Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement.

În cadrul întrevederii a fost discutat și agreat măsurile de suport pentru agenții economici, pe care le vor întreprinde Guvernul și BNM în următoarele zile.

Și anume:

  • amânarea achitării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător aferent primului trimestru al anului 2020, pentru perioada de pînă la data de 25 iunie 2020;
  • amânarea până la 25 aprilie 2020 a declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 de către (1) întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu pînă la 3 salariați și de către (2) agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO)
  • reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, începând cu 1 mai 2020;
  • ntroducerea moratoriului asupra tuturor controalelor de stat pînă la data de 1 iunie 2020. În caz de extindere a Stării de urgență, acest termen va fi prelungit;
  • prelungirea cu 30 de zile a termenului de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate;
  • suspendarea pe perioada stării de urgențe declarate, a vizitelor fiscale;
  • anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019, cu excepția entităților de interes public;
  • oferirea posibilității băncilor comerciale de a reeșalona creditele ipotecare pentru persoanele fizice;
  • măsuri adiționale de stimulare a băncilor comerciale pentru a oferi credite economiei și cetățenilor la condiții mai avantajoase, inclusiv prin revederea spre diminuare a ratei de bază;
  • utilizarea resurselor creditare atrase de guvern (prin recreditare) de la IFI pentru suport financiar businessului mic și mijlociu;
  • majorarea cuantumului compensației din bugetul de stat a beneficiarilor de credite Prima Casă.
  • majorarea cu 150 mln.lei (prin rectificarea bugetului) a Fondului de Intervenție a Guvernului, pentru oferirea unor garanții pentru creditarea bancară a unor entități economice strategice, în caz de necesitate (mecanism similar fondului de garantare oferit de Guvern prin programul prima Casă).

    De asemenea, pentru suport 24/24 pentru business, Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat (080001525) va prelua, începînd de mâine, 20 martie, toate întrebările agenților economici privind activitatea acestora pe perioada stării de urgență declarate.

    La dispoziția antreprenorilor este Secretariatul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru.

    Cicu anunță că este prima listă de acțiuni pe care le întreprinde Guvernul pentru susținerea businessului, dar vor mai urma. în funcție de evoluția situației.

Citește și: Coronavirus: Date actualizate de la Ministerul Sănătății

Total
0
Shares
Total
0
Share