Guvernul de noapte s-a schimbat cu guvernul „IUTE CREDIT”

Maia Sandu, ACUM, PSRM, ACUM-PSRM, Dumitru Cebotarescu, Moldova, reforma fiscala, majorarea impozitelor, salarii, ministerul fiantelor
Am senzația că prioritățile acestui guvern sunt strict bazate pe ideea de a se împrumuta cu cât mai mulți bani, cât mai repede și pe condiții cât mai pipărate.
Modificările care au fost propuse în politica fiscală a „guvernului iute credit”, mai mult seamănă cu hotărârile luate de un manager de creditare și nicidecum cu deciziile unor economiști care se gândesc la dezvoltarea țării. 
Reducerea TVA-ului la 10% pentru HoReCa, măsură obținută inclusiv și datorită studiului făcut chiar de un deputat din actuala Guvernare (Dumitra Alaiba), a fost propusă spre anulare de actualul ministru de finanțe. Apropo, în România e doar 5%, iar la noi, guvernanții vor să îl crească înapoi la 20%.
Ce ne așteaptă:
– creșterea prețului pentru consumatorul final cu minim 10%. 
– micșorarea salariilor și chiar micșorarea numărului de personal. Pentru cine nu știe, creșterea prețurilor înseamnă scăderea vânzărilor. 
– micșorarea sumei totale de impozite plătite la stat, datorită scăderii activității economice. 
– falimentarea multora din domeniul alimentației publice. 

Ori, cu o probabilitate foarte mare, alimentația publică se va întoarce în zona neagră a economiei. Pentru a evita falimentarea și a rămâne funcțională, alimentația publică va lucra „pe sub masă”.

Felicitări dragi moldoveni, acum putem respira aerul libertății, nu mai suntem capturați, suntem puși în gaj de noul guvern la Cămătarii externi.
Stingeți lumina.
Total
0
Shares
Total
0
Share