Guvernul nu se lasă: Judecătorii vor achita pentru hotărârile ilegale. Proiectul a fost votat

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectului de lege privind modificarea unor acte legislative în scopul perfecționării mecanismului de regres, ce poate fi inițiat împotriva persoanelor care se fac vinovate de condamnarea Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), transmite Telegraph.md, cu creferire la ZdG

Este vorba de regresul împotriva persoanelor ale căror acțiuni sau inacțiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care a fost constatată printr-o hotărâre sau a impus soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene ori formularea unei declarații unilaterale.

„La articolul 19, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: Judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiției și pentru hotărârea pronunțată, cu excepția cazului când vinovăția lui a fost stabilită prin sentință definitivă sau în cadrul unei proceduri disciplinare s-a constatat intenția ori neglijența gravă în acțiunile sau inacțiunile sale care au dus la una dintre consecințele prevăzute la art. 2007 alin. (1) lit. c) din Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002”, se menționează în proiectul aprobat de Guvern.

Astfel, judecătorii poartă răspundere materială în acţiunea de regres a statului faţă de aceştia pentru cauzele care au atras emiterea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei hotărîri prin care a fost constatată o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ori a impus soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene, care s-au soldat cu acordarea unor mijloace financiare din bugetul de stat al Republicii Moldova, proporţional gradului de vinovăţie stabilit în urma unei proceduri penale sau disciplinare.

Acţiunea de regres prevăzută se intentează de către Ministerul Justiţiei în temeiul unei sentinţe definitive prin care s-a constatat vinovăţia lui de abuz criminal sau a unei hotărîri în procedură disciplinară prin care s-a constatat intenţia ori neglijenţa gravă ce a dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice sau juridice, garantate de Constituţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte.

Proiectul urmează a fi dezbătut și aprobat în plenul Parlamentului.

Ministerul Justiției a elaborat respectivul proiect în urma dosarului „Gemenii”, în urma căruia țara noastră a fost obligată să achite circa 70 de milioane de lei.

Citește și: Liderul PDM: „PAS și PPDA fac jocul grupărilor Candu și Șor”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share