Premierul Vasile Tofan și membrii noului Cabinet de miniștri au depus miercuri jurământul de învestire, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Președinției Republicii Moldova, în prezența președintei Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Maia Sandu a declarat că prioritățile Guvernului rămân alinierea Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene, avansarea procesului de integrare europeană și continuarea reformelor inițiate. Totodată, șefa statului a menționat dezvoltarea economică, îmbunătățirea mediului de afaceri și a administrării proprietății publice, valorificarea fondurilor europene, consolidarea securității statului și creșterea rezilienței societății.
„Oamenii sunt cea mai importantă resursă a țării noastre, de aceea punem accent pe educație, cultură, sănătate, protecție socială și, bineînțeles – pe politicile de mediu. Este clar că agenda este foarte ambițioasă, așteptările sunt mari și toate aceste lucruri trebuie să se întâmple într-un context regional și internațional care devine tot mai complicat. Am toată încrederea că împreună vom izbândi. Mult succes!”, a declarat Maia Sandu.
Guvernul PAS 4, condus de Vasile Tofan, are 16 membri și 14 ministere. Funcțiile de viceprim-miniștri sunt deținute de Eugen Osmochescu (Dezvoltare Economică și Digitalizare), Vladimir Bolea (Infrastructură și Dezvoltare Regională), Cristina Gherasimov (Integrare Europeană), Mihai Popșoi (Afaceri Externe) și Valeriu Chiveri (Reintegrare).
Din Cabinet mai fac parte Dan Perciun (Educație și Cercetare), Daniella Misail-Nichitin (Afaceri Interne), Dorin Junghietu (Energie), Vladislav Cojuhari (Justiție), Natalia Plugaru (Muncă și Protecție Socială), Gheorghe Hajder (Mediu), Anatolie Nosatîi (Apărare), Victoria Belous (Finanțe), Alexandru Gasnaș (Sănătate), Radu Musteața (Agricultură și Industrie Alimentară) și Dan Suruceanu (Cultură).
Guvernul Tofan a fost învestit de Parlament la 21 iulie cu votul a 53 de deputați. De la ședință au absentat deputații PAS Vasile Grădinaru și Alexandr Trubca.
Până la acesta, PAS și Maia Sandu au mai învestit trei echipe guvernamentale, conduse de Natalia Gavrilița, Dorin Recean și Alexandru Munteanu, ultimul demisionând pe motiv că nu a dorit să fie complicele sistemului corupt.



