Guvernul Republicii Moldova a respins candidatura Domnicăi Manole la funcția de judecător al Curții Constituționale. Fostul magistrat se arată indignată de acest fapt, ea spune că nu a primit nicio explicație sau motiv în acest sens. Mai mult, Domnica Manole acuză Guvernul Sandu că nu a organizat concursul transparent.
„Nu am primit nicio explicație despre motivul excluderii mele din concursul desfășurat de către Guvernul RM. Din câte înțeleg, o oarecare motivare va exista, doar că ea va apărea după excluderea din concurs și va fi formulată în baza spiritelor adunate din spațiul public. Aceasta reiese din faptul că unii membri ai Comisiei pentru desfășurarea concursului la Guvern, ieri, chemau cetățeni să scoată ”schelete din dulapul meu”. Se pare că nu aveau temei legal în baza CV-lui meu pentru a mă exclude, dar aveau nevoie să atragă o umbră negativă asupra reputației mele, iar în acest temei să explice excluderea din concurs. Probabil, astfel, le-ar fi fost mai ușor să-și îndeplinească rolul pe care îl are această Comisie. Deși credeam ferm că, concursul se va baza pe principii de legalitate, echitate, egalitate de șanse și transparență”, a scris Domnica Manole pe facebook.
Amintim că Manole a fost candidat din partea bloculuI ACUM la alegerile din 24 februarie 2019 în circumscripția 40 (Basarabească-Cimișlia). Ea a pierdut alegerile în fața candidatului PDM Dumitru Diacov.