Guvernul urmează să taie 16 milioane de lei de la Educație pentru a finanța proiecte birocratice

Guvernul Republicii Moldova va examina în ședința din 2 aprilie 2025 un proiect de hotărâre prin care 16 milioane de lei urmează să fie redirecționați de la Ministerul Educației și Cercetării către Cancelaria de Stat. Suma va fi alocată Agenției de Guvernare Electronică pentru finalizarea proiectului „Modernizarea Serviciilor Guvernamentale”.

Conform documentului propus de Ministerul Finanțelor, banii provin din fondurile destinate politicilor educaționale (12 milioane de lei) și învățământului superior (4 milioane de lei). Motivația invocată ține de necesitatea acoperirii unor angajamente financiare asumate anterior, în cadrul unui program finanțat de Banca Mondială.

Printre acțiunile care vor fi acoperite din fondurile redirecționate se numără dezvoltarea platformelor e-Consulat, Registrul unităților de drept, Acte de stare civilă, dar și achiziții de echipamente IT pentru infrastructura digitală guvernamentală.

Dacă proiectul va fi aprobat în ședința Guvernului, hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Total
0
Shares
Total
0
Share