Guvernul Republicii Moldova a aprobat un set de măsuri pentru organizarea și monitorizarea odihnei copiilor și adolescenților în sezonul estival 2025. Hotărârea are drept scop garantarea unui mediu sigur, sănătos și educativ în taberele de vară, precum și facilitarea accesului la acestea pentru copiii din medii vulnerabile.
Conform deciziei, 25% din totalul biletelor în taberele de odihnă vor fi oferite gratuit, iar restul vor putea fi achiziționate de către părinți prin autoritățile locale cu o reducere de 80%.
Beneficiari ai biletelor gratuite vor fi copiii aflați în dificultate, cei rămași fără ocrotire părintească, din familii defavorizate sau numeroase, copiii veteranilor de război, cei cu dizabilități, refugiații, dar și elevii care s-au remarcat prin performanțe academice sau extracurriculare.
Ministerul Educației și Cercetării va achiziționa suplimentar 495 de bilete pentru elevii din raioanele de est ale țării și orașul Bender, acolo unde instituțiile de învățământ sunt subordonate autorităților constituționale.
Costul zilnic pentru un loc într-o tabără variază între 301 și 458 de lei, în funcție de specificul și dotările acesteia. Taberele cu cazare permanentă trebuie să fie pregătite până în 15 mai, iar cele cu regim de zi – până în 25 mai.