Iahtul de 700 de milioane de dolari care ar aparține lui Vladimir Putin va fi reamenajat

Au trecut 15 luni de când Italia a confiscat Șeherezada, un superiaht de 700 de milioane de dolari care ar fi fost folosit de Putin, scrie Agerpres.ro

Autoritățile italiene i-au permis, însă, proprietarului său legal, căruia nu i-au divulgat numele, dar care este supus sancțiunilor, să plătească în continuare salariile membrilor echipajului și pentru întreținerea și, mai nou, reamenajarea vasului.

Iahtul de 140 de metri lungime, care a fost construit abia acum 4 ani și beneficiază de 22 de cabine pentru oaspeți cu băi placate cu aur, două heliporturi și un centru spa, este în curs de reamenajare, lucrările fiind realizate de compania Italia Sea Group. Agenzia del Demanio, care gestionează activele confiscate, a confirmat faptul că, împreună cu ministrul finanțelor, s-a luat decizia ca proprietarului iahtului să i se permită să plătească pentru „lucrări de întreținere”, dar a refuzat să ofere mai multe detalii întrucât „informațiile legate de activele înghețate sunt clasificate”.

Italia nu a publicat niciodată identitatea proprietarului vasului, deși în momentul în care a fost confiscat, autoritățile italiene au spus că există „dovezi ale unor legături economice și de afaceri însemnate cu elemente importante ale guvernului rus supuse sancțiunilor UE”. Potrivit unor persoane de la Roma și Bruxelles care cunosc situația, proprietarul ar fi Eduard Hudainatov, fostul director executiv al companiei petroliere Rosneft, sancționat de UE în iunie 2022. Oficialii americani au spus că Hudainatov ar fi „proprietarul marionetă” a două iahturi, unul dintre ele fiind Șeherezada, care sunt folosite de Putin, potrivit unui raport Bloomberg.

Cercetători care lucrează pentru activistul rus de opoziție, Alexei Navalnîi, au spus că adevăratul proprietar al Șeherezadei este Putin pentru că o parte din echipajul vasului sunt membri ai Serviciului Federal de Protecție (FSO), agenție însărcinată cu protecția președintelui rus. Kremlinul a negat acuzațiile, iar echipajul de la bordul iahtului a fost înlocuit între timp.

Potrivit unei liste cu activele rusești confiscate în Italia, Șeherezada este singura al cărei proprietar nu este specificat. Vasul este descris pur și simplu ca fiind „superiahtul Șeherezada, care navighează sub pavilionul Insulelor Cayman, cu o valoare aproximativă de 650 de milioane de euro”.

Total
0
Shares
Total
0
Share