Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a participat vineri, la Soroca, împreună cu președintele de onoare al formațiunii, Zinaida Greceanîi, și deputata Aliona Pelipețcaia, la ședința Staffului PSRM din raioanele de nord ale țării.
Potrivit lui Dodon, în cadrul reuniunii au fost analizate prioritățile de activitate ale partidului pentru perioada următoare, accentul fiind pus pe consolidarea structurilor teritoriale, dialogul cu cetățenii și promovarea inițiativelor formațiunii.
„În nord, Partidul Socialiștilor are cele mai puternice poziții. Reprezentanții noștri conduc 8 raioane din nordul țării și administrează cele mai importante orașe din regiune”, a declarat Igor Dodon.
Acesta a precizat că, în cadrul ședinței, au fost stabilite principalele obiective pentru perioada următoare, „acordând o atenție deosebită consolidării structurilor de partid, dialogului cu cetățenii și promovării inițiativelor care răspund nevoilor și așteptărilor oamenilor”.



