Igor Dodon a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Astăzi, împreună cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul Ion Chicu, Igor Dodon a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu prilejul celor 516 ani de la trecerea în eternitate a marelui Domnitor.

”Ștefan cel Mare și Sfânt a fost Domnitorul Moldovei între anii 1457 și 1504, timp de 47 de ani. Înflăcărat apărător al integrității statului, neînfricat conducător de oști, mare patriot și perseverent constructor de țară, făuritor al unei glorioase epoci din istoria Moldovei, Ștefan cel Mare și-a dobândit pe dreptate renumele istoric, iar noi, suntem mândri că îl avem printre înaintașii noștri.

Amintesc că, prin decret prezidențial, anul 2018 a fost declarat anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în legătură cu acest fapt au fost desfășurate mai multe activități patriotice organizate sub patronajul Președintelui Republicii Moldova.

Trebuie să cinstim memoria lui Ștefan cel Mare, să ne mândrim cu istoria noastră și cu faptul că suntem urmașii marelui Domnitor!”, a transmis șeful statului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share