Igor Dodon a discutat cu Oleg Ozerov relațiile moldo-ruse și blocarea acreditării acestuia

Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întâlnire de lucru cu Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov.

Interlocutorii au remarcat că, acum 33 de ani, pe 6 aprilie 1992, între Republica Moldova și Federația Rusă au fost stabilite relații diplomatice, constatând că la momentul de față relațiile bilaterale se află la cel mai scăzut nivel.

Igor Dodon a exprimat regretul că președintele țării nu a primit, timp de șase luni, scrisorile de acreditare din partea Ambasadorului agrat, subliniind că aceasta este o situație fără precedent în istoria modernă a Moldovei. Liderul PSRM a exprimat încrederea că, după alegerile parlamentare, parteneriatul strategic cu Rusia va fi restabilit pe deplin.

În altă ordine de idei, părțile au discutat despre pregătirile pentru marcarea a 80 de ani de la Victorie și despre evenimentele care deja au loc în întreaga țară, dedicate acestei date.

Total
0
Shares
Total
0
Share